In primul rand doresc sa incep cu un videoclip legat de Romania, videoclip care prezinta instalarea comunismului
https://www.youtube.com/watch?v=-Jx0AK1ypeM .
România comunistă este o denumire neoficială, folosită uneori cu referire la perioada comunistă din istoria României în care țara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de Republica Populară Romînă, Republica Populară Română și respectiv, Republica Socialistă România. În această perioadă, Partidul Comunist Român a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat prin guvern viața publică în România.https://www.youtube.com/watch?v=-Jx0AK1ypeM .
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România, recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat”), în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică.
În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014). SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii ) au fost închiși din motive politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici.. La începutul deceniului al șaptelea (1960÷1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 și șef al statului în 1967. Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și în occident.
Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest, nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate și la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie 1989 și prăbușirea regimului comunist și în România.
După cel de-al Doilea Război Mondial, și în România, asemeni celorlalte state est-europene, se aplică în economie planul cincinal.
Se impune un ritm ridicat de creștere economică, în special industrializarea forțată, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de consum.
În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți chiaburi și considerați dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii.
Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor.
Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe seama celor socotiți indezirabili de către regim. S-a ajuns ca aceștia să fie considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de procese au abundat în anii 1949 și 1950.
Regimul comunist a fost restrictiv în ce privește libertatea de ieși din țară, iar emigranții erau considerați trădători.Emigrarea evreilor
În perioada 1959-1989, statul român a permis emigrarea a aproape 200.000 de etnici evrei, pentru care Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole și alte diverse avantaje.
România comunistă a obținut, în 1975, clauza națiunii celei mai favorizate, printr-o serie de concesii făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu